Timpul
Lucrarea de față vrea să fie o contribuție la una din problemele cele mai desbătute în știința și filozofia contemporană, problema timpului.
În rândurile ce urmează e vorba mai mult de o cercetare cu caracter științific întemeată pe observație directă; e vorba de o descriere a fenomenului timp așa cum ni-l înfățișează satul românesc tradițional. Noi nu voim aci să dăm o explicație definitivă și nici să încercăm o teorie despre timp, o filozofie a timpului. Interpretăm materialul concret fără să părăsim punctul de vedere al unei expuneri obiective. Dacă descrierea fenomenului concret și dacă analiza ce îi urmează vor putea să aibă consecințe în discipline pe care nu le-am vizat și va aduce totodată o cât de mică contribuție la deslușirea problemei timpului în general, nu vom putea fi decât mulțumiți.
Timpul la țăranul român poate fi privit din două puncte de vedere: timpul ca fenomen pozitiv, fenomen legat de știința pozitivă populară (pentru că există și o astfel de știință în înțeles de cunoștiință pozitivă) inseparabil de observarea obiectivă a cerului și timpul fenomen mistic, fenomen legat de credințe și obiceiuri, inseparabil de observare strictă a rânduielilor colective magico-religioase. Al doilea este punctul de vedere ce ni l-am însușit.
Ceea ce ne interesează pe noi nu este cum socotește și cum denumește țăranul român timpul și unitățile lui, ci ne interesează ce este timpul pentru el, ce înseamnă acest fenomen atât de prezent în viața sa. Pentru a putea face această cercetare a trebuit să mergem acolo unde puteam găsi datele necesare, adică conștiința omului, viața sa interioară. Cercetarea noastră merge către cunoașterea mecanismului de gândire al țăranului, către elementele intelectuale și emoționale care stau la temelia timpului așa cum trăiește și îl exprimă în deosebite forme satul românesc.
Pentru acest motiv materialul de mitologie și practici religioase nu a fost decât arareori citat ca exemplu, ca o mărturie obiectivă din care putem scoate și prin care putem afirma un caracter al timpului.
În prima parte am încercat să facem pe cât ne-a fost posibil mai strânsă o descriere a fenomenului timp așa cum se înfățișează el în viața spirituală a țăranului, așa cum se prezintă obiectivat în formele și expresiile firești ale satului. În partea a doua am încercat să pătrundem mai adânc; mai adânc dacă analizăm pe un plan abstract despicând realitatea după unele libertăți ale minții noastre poate să însemne o mai prețioasă contribuție la rezolvarea problemei decât prezentarea concretă și vie a fenomenului așa cum am făcut în prima parte. În partea a doua deci am încercat să prindem câteva din esențialele trăsături ale timpului la țăranul român, adică sensul și caracterele proprii ale acestui fenomen.