Horia

Descarcă PDF

...țundră de flăcări ți-aruncă pe umeri
munții înalți.
să suferi înmiit cât toți ceilalți
și rănile nicicând să nu-ți numeri.
Cotruș

La o sută și cincizeci de ani de la martiriul din Alba-Iulia viața de foc și chin a Căpitanului răscoalei închide pentru noi o întrebare plină de noimă. Din rândul poporului celui robit al Valahilor ardeleni, ce puteri neștiute au ridicat pe Vasile Nicola Ursu, iobag din domeniul fiscal al Zlatnei, om cu mâni muncite și cu suflet de trudă, să hotărască în veac, el, soarta istoriei neamului său și să cheme, prin vremuri, în sufletul generațiilor urmașe, din adâncurile lor, energiile neînfricate și vrerile cele fără `ntoarcere? Nimic în starea sau în averea sa, nimic în portul sau în numele său dintâiu n-ar părea să vestească soarta înaltă căreia i-a fost menit. Nici unul din faptele obicinuite în răscoală, de vitejie și de cruzime (de care el însuși se pare a fi fost strein) nu l-ar fi putut ridica, singur, atât de sus. Tăria lui neasemuită venea dar, din altă parte.

Lumea streină a epocii, în marea-i majoritate, ar fi vrut să vadă în fapta lui aventura unui iobag, ridicat împotriva domnilor săi și care, din visu-i de mărire, ajutat o clipă de noroc, ajunge să-și ispășească semeția nebună pe roata de la Alba-Iulia. O ciudată literatură de obârșie ungurească, plină însă de expresiuni românești deformate, dă gîna acestei înțelegeri, înfățisând pe moțul din Albac, ca pe un căpitan de haiduci, care își caută folosul în țara Ardealului: . Câteva versuri, din cele prezentate la Expoziția din 1935 a Academiei, închipuie chiar pe puternicul Căpitan al răscoalei, înfiorat și nedumerit în fața norocului care-I aducea acum atâta tărie, dar care mai târziu îl va lăsa să cadă:

Rogu-te nărocule,
Din aripi sburătorule,
Ce ți-am greșit așa mare?
De m-ai lăsat așa tare?

Și totuși nimic nu-i mai strein ca norocul de duhul faptei lui Horia. Norocul poate să mărească sau să scadă, prin lipsa lui, folosul omului, nicăieri el nu-I poate da tărie adevărată, nici trăinicie făpturii dincolo de veac. Ci nu în el, nu în semeția ce o trezește, va trebui să căutăm izvorul măririi lui Horia. Pentru noi puterea sa și viața peste veac a faptei marelui iobag stă în smerenia lui, în supunerea desăvârșită poruncii momentului istoric al neamului său. El cel dintâiu dintre toți a înțeles-o, el cel dintâiu a dus-o în faptă. De aci din împărtășania țăranului din Albac cu duhul strămoșilor morți în pământul atunci înstreinat al Ardealului, se ridică elementele tăriei sale, împotriva cărei întâmplările schimbătoare ale vieții nu mai pot nimic.