Zoltán Rostás - partea I

Când m-am decis să cercetez Şcoala lui Gusti, am încercat să aflu pe cine mai pot aborda dintre primii ei membri. Cei pe care îi cunoscusem înainte m-au ajutat într-un fel sau altul să iau legătura cu apropiaţii lor, dar nici unul nu m-a îndrumat spre Ernest Bernea. Am aflat el din alte surse, şi fiindcă pe mine mă interesa Şcoala, şi nu un grup sau altul, m-am grăbit să-l caut. Cunoscându-i trecutul legionar eram cu atât mai mult interesat de „construcţia" lui despre Şcoală, despre propria sa viaţă. M-a primit, în 1986, cu destulă circumspecţie, dar nevoia de a povesti i-a învins suspiciunea de la început - pe care, cunoscându-i biografia o consideram firească. Poate şi modul rezervat de a-mi formula întrebările l-a încurajat să-şi creioneze fără prea mari reţineri parcursul.

- V-aţi ocupat de sociologie încă din liceu?

- Da, şi de ce? Pentru că eram bibliotecar neplătit, voluntar la o mare bibliotecă din Brăila. Şi chiar când eram eu acolo, a sosit un stoc de 30 de mii de volume. Şi sigur că... mare lucru n-oi fi priceput eu, dar mi-am băgat nasul în toate.

- Erau cărţi şi în limbi străine?

- Şi în limbi străine, mai ales în franceză, fireşte, că asta era moda epocii. Şi aşa am făcut eu cunoştinţă cu sociologia, prin această bibliotecă comunală a Brăilei, care se chema Petre Armencea. El a înfiinţat-o, o bibliotecă mică, şi pe urmă s-a ajuns la o bibliotecă impresionantă.

- Când v-aţi înscris la facultate?

- Eu am pierdut doi ani din cauza războiului. În timpul războiului eu am fost copil de trupă. A plătit un frate al meu, săracul, care a făcut o fractură şi de acolo o septicemie, şi el s-a prăpădit la 19 ani, când a luat bacalaureatul. Şi era uluitor de dotat. Un matematician excepţional în primul rând. Eu am scăpat teafăr. M-am reîntors când s-au retras nemţii. Şi acei ani i-am pierdut. Atuncea la facultate am venit cu doi ani mai târziu decât colegii mei. N-am venit la 19 ani, ci am venit la 21.

- A fost în situaţia asta o generaţie întreagă.

- Da, da, sigur. Nu eram doar eu, eu învăţam bine, am stat bine cu notele, cu calificativele. Dar, a fost o imposibilitate, pentru că doi anii aceia am cutreierat toată Moldova. În noaptea asta eram în satul ăsta, şi peste o zi eram în alt sat. Am avut un ofiţer, un sublocotenent, care m-a ajutat. Am făcut ceva franceză cu el, vorbea franţuzeşte foarte bine, cred că era neam de boier. Şi aşa am luat contact cu sociologia, şi aşa am luat contact cu facultatea. Au fost nişte evenimente care ne împiedecau să facem un program stabilit dinainte. Şi am fost în bibliotecă, acolo, când eu eram elev, când au sosit doi musafiri foarte importanţi. Doi vizitatori. Unul a fost Nicolae Iorga[i], şi unul a fost Gusti. Nu-mi aduc aminte exact în ce an era, fapt e că eram elev, adică eram adolescent, aveam vreo 17-18 ani. Şi asta, la facultate, m-a zvârlit în braţele lui Gusti. Când i-am spus lui Gusti că eu am fost bibliotecar la biblioteca aia Petre Armencea, biblioteca aia mare din Brăila, Gusti „vai, vai, vai". Că aşa făcea el întotdeauna, se aprindea repede, şi m-a şi luat la el. Eram, fireşte, într-o condiţie proastă materială, am fost numai 8 copii la părinţi! /râde/ Nu se speriau atunci, acuma nu vor să facă unul.

- Deci, v-aţi înscris la facultate.

- Da, m-am înscris. A fost o chestiune de vocaţie, şi nu-mi pare rău că am făcut-o. Cu toate că mi-a adus şi mult rău. Adică, la vârsta asta eşti mai lacom la învăţătură, ştii? Şi crezi că poţi să pui mâna pe multe lucruri deodată. Şi m-am înscris la o licenţă filosofie şi la o licenţă franceză şi română. Franceza şi româna nu mi-a folosit la nimic, decât doar că am mai citit nişte lucruri, atât. Dar, pentru viaţa practică filosofia a fost de la început şi pân` la sfârşit de folos, şi a fost cariera pe care am avut-o deschisă.

- La cursurile cui v-aţi înscris?

-Păi, cu toţii trebuia să facem, toţi profesorii care erau la Filosofie, erai obligat. Aici un lucru excepţional e că am urmat istoria doi ani, fără să fiu înscris la Istorie. Din cauză că era Iorga. Cine a trăit în vremea aia, şi nu l-a ascultat pe Iorga, zic că degeaba a trăit. Era un titan. Lumea nu şi-a dat seama, nici atunci, şi poate nici după ce a murit. În legătură cu specialitatea... am lucrat mai mult în sociologie din cauza lui Gusti. Pentru că Gusti era un mare acaparator de studenţi buni. Mulţi se întrebau, cum dom`le, cum ai reuşit dumneata? Că eu eram un copil sărac, necăjit, eu aveam în liceu nişte băieţi foarte bogaţi, şi foarte influenţi şi politic, şi i-am tăiat pe toţi. Mijlocul prin care eu am parvenit în perioada aia, a primei tinereţi, a fost că am lucrat în seminarii. Adică, nu mă duceam numai la curs, să ascult, ci mă duceam şi la seminarii. Aşa am ajuns la Gusti. Că am luat odată cuvântul... Ţinuse o lucrare o doamnă - ţiu minte şi acuma, Năsturel se chema, doamna Năsturel - despre o legendă a familiei, şi m-am băgat în vorbă foarte înfipt. Şi Gusti: „Da de unde ştii mata atâta sociologie?" /râde/ Eu am spus că de la biblioteca Petre Armencea din Brăila. Ei, şi atunci m-a chemat la cancelarie la el, şi în trei zile am fost numit - că ăştia erau foarte puternici - în trei zile am fost numit bibliotecar.

- La Seminar.

- Da.

- Asta însemna aproape asistent.

- Da, sigur. Şi făceam rol de asistent. Eu dădeam informaţiile în legătură cu lucrările, cu...

- În ce an v-aţi înscris la facultate?

- În `26 m-am înscris.

- Înseamnă că deja începuseră campaniile, Goicea Mare a fost în `25, în `26 Ruşeţu, în `27 Nereju...

- În `28 deja am fost în campanie.

- La Fundul Moldovei?

- Da. Nu terminasem, nu eram licenţiat. Am început în `28 cercetările de teren. Şi m-a impresionat, mi-a plăcut, ca să zic aşa, mai banal.

- Vă aduceţi aminte cum s-a pregătit cercetarea de la Fundul Moldovei, avându-se în urmă experienţa a trei campanii?

- Da, dar fuseseră mai modeste celelalte, şi ca număr de persoane, şi ca pregătire pentru experienţa asta de teren, care nu e uşoară când vrei s-o faci serios. Pe mine m-a captivat pentru că am picat şi într-o regiune foarte frumoasă, şi am găsit lucruri complet noi. Am văzut o nuntă care am zis că Coşbuc probabil că a văzut-o când a scris Nunta Zamfirei /râde/, extraordinară. Şi am găsit cătune care nu plăteau impozite, şi care se autoguvernau, în `28. Fiecare cătun avea 20-25 de case, erau băgate pe văi, tot urcai mereu până ajungeai la ele acolo, erau sus. Dar, urcai pe vale. Şi eu am fost la un ţăran care conducea un astfel de cătun, îl chema Anton Ţânpău. I-am pus fotografia lui, i-am dat-o doctorului Banu[ii], şi a pus-o pe o lucrare mare despre sănătatea poporului, şi care a ajuns prin America. Aşa că l-am popularizat pe moş Ţânpău. /râde/ Simpatic, autoritar şi cu tovarăşii lui de viaţă şi de muncă. Şi astea m-au impresionat... Şi pe urmă jucăuşi extraordinari. Şi acuma, uite, au venit acuma la sărbătorirea lui Gusti şi a Muzeului[iii], o echipă de la Fundul Moldovei. Îţi închipui câte generaţii au trecut de atunci! Dar, parcă erau aceiaşi. În primul rând că feciorii erau înalţi atunci, şi înalţi şi acuma. Bărbaţi înalţi, şi jucau foarte bine. Au venit şi fetele, costumele erau corecte, nu le schimbase, doar unele puseseră pantofi în loc de opincă. Şi au fost manifestări frumoase, ştiu că erau şi nişte vizitatori străini care au asistat la manifestarea aceasta a Fundului Moldovei

- La Fundul Moldovei studenţii erau împărţiţi pe echipe, pe cadre?

- Da, dar nu prea erau studenţi. Eu eram aşa, pentru că mă numise bibliotecar acolo, altfel nu intram. Erau cam oameni mai formaţi. Dintre ăştia care mai trăiesc numai...

- Mai sunt câţiva. Este Marcela Focşa[iv].

- A fost la Fundul Moldovei ea? Eu ştiam că a fost la Drăguş. N-o ţin minte la Fundul Moldovei.

- A fost şi Stahl[v].

- Da, Stahl a fost. Brăiloiu[vi] a fost. Dar ceilalţi au cam murit.

-Dintre cei care au fost chiar şi la Goicea Mare, şi la Fundul Moldovei unul singur mai trăieşte, Ion Costin[vii], Nel Costin.

- Dar trăieşte Costin?! Habar n-am avut că trăieşte! Cum să nu-l ştiu, îl ştiu bine. Costin era un băiat inteligent. Gusti ţinea la el.

- A plecat pe urmă în America şi s-a rupt de grupare. Dumneavoastră deja la Fundul Moldovei aţi luat o problemă, sau încă nu v-aţi definitivat...

- Cam luasem ceva, adică, ceva foarte nesigur, neprecis. Mă ocupam de obiceiuri. E un subiect foarte larg, în chestia asta, dar, lui Gusti îi plăcea. Şi m-a pus... uite că am nişte fotografii, care le-am dat acuma pentru sărbătorile astea, şi nu mi le aduce fata aia... fotografie chiar numai cu Gusti. Şi ei aveau lipsă de documente pentru expoziţia istoriei monografiei, aici, la Muzeul Satului. Am şi Civilizaţia română sătească, exemplar din `42, de atunci s-a epuizat. Acuma, dacă o să apară, dacă e posibil, o să apară dublu cel puţin. S-a mai adăugat o parte. Era Forme şi funcţiuni, subtitlu, şi acuma 2. Forme şi valori.

- Deci, v-aţi ocupat de obiceiuri acolo.

- Da. Aşa am ajuns să văd câteva lucruri interesante, ca nunta aia, de care am spus. M-a uimit, nu ştiu... în elementul de curiozitate şi de lucru neobişnuit la o nuntă. Am văzut despărţirea mirilor de părinţi, foarte impresionantă.

- Aveaţi atunci un model de cercetare?

- Nu, atuncea făceam descrieri pur şi simplu. Nu era nici un fel de model de cercetare. Eu personal n-aveam.

- O metodologie pusă la punct?

- Nu, nu era. Nici cei mai bătrâni, da` eu care mai eram student atunci. Descriam. Ce am văzut, puneam pe hârtie, şi descriam ce s-a întâmplat în obiceiul cutare sau în obiceiul cutare. Astea din punct de vedere agrar erau mai puţine, mai rare, de la Năsăud în jos îs mai bogaţi în ceremonii agrare. Un singur lucru a fost. Uite, acum mi-am adus aminte. A fost aşa-zisul joc al ursului. Şi cu ani mai târziu, după ce m-am dus la Paris, şi am mai citit eu nişte lucruri care mi-au deschis orizontul, acest joc al ursului era nordic. La aceeaşi dată, când se făcea pluguşorul, care era venit din Mediterana, cu bădica Traian, acolo era un joc al ursului, ursul care fură oile de la stână. Dar, ăsta unde l-am mai găsit în lecturile pe care le-am făcut mai târziu? La lituanieni! Şi e şi explicabil că în afară de Bucovina, mai jos nu s-a mai găsit. A fost un contact acolo, probabil, care s-a stabilit. Ăsta-i singurul lucru care era într-adevăr neobişnuit. Ălalalte erau frumoase, erau interesante, palpitante, cum vrei, dar nu erau excepţionale. Adică erau obişnuite obiceiurile. Ori, ăsta cu ursul... Era interesant!

- Din această cercetare aţi redactat, aţi definitivat ceva?

- Da, dar acolo... Slăbiciunea, dragostea de prieten, să zic, m-a făcut să cedez un lucru care a ieşti foarte bine din punct de vedere ştiinţific. N-a ieşit din punct de vedere personal prea bine. Adică eu am început Dealul Mohului...

- Dar asta a fost la Drăguş.

- Da, la Drăguş.

- Eu mă refeream la Fundul Moldovei.

- A, la Fundul Moldovei ţi-am spus, tot ce vedeam, scriam sub formă descriptivă. Şi descrieri cu caracter exterior, nu descrieri pe plan interior, cu explicaţii. Descriere exterioară.

- Mă refeream la lucrările care se depuneau în biblioraftele seminarului.

- Păi, eu conduceam aia. Aia era în seama mea. Toată arhiva, să zic, pe mulţi ani de zile a fost în seama mea.

- Se vorbeşte mult în legătură cu Fundul Moldovei de şedinţele de acolo, despre elaborarea teoriei şi activitatea teoretică a lui Mircea Vulcănescu[viii].

- Da, el domina, era cel mai viguros intelectual. Îl domina şi pe Gusti. Era şi Rainer[ix] acolo. Şi... cum îl cheamă, dom`le, pe profesorul acela, care a fost asistent, şi acum... mai trăieşte încă... Uite, ce lapsus am! Academician, care a fost cu transcendenţii ăştia dat afară[x]...

- Milcu[xi].

- Da. Milcu era asistent atunci.

- El s-a remarcat acolo, la Fundul Moldovei?

- Păi, dar ei făceau strict antropologie. Atât. Nu se băgau propriu-zis în probleme de sociologie. Mai târziu, de la Drăguş a început să abordeze probleme de sociologie în legătură cu aşa-zisul cadru biologic al lui Gusti.

- La Fundul Moldovei, la discuţiile de seară cine se remarca mai mult?

- Păi, toţi. Puneau întrebări, şi dădea Gusti explicaţii, şi cu Mircea Vulcănescu. În general erau oameni care puneau întrebări.

- Mulţi spun că Rainer era foarte captivant în luările sale de cuvânt.

- Rainer era om pregătit, în meseria lui, dar nu se băga el în sociologie. Şi pe urmă avea şi un mod de a vorbi foarte sacadat şi lent de tot, nu putea captiva. Autentic savant, fireşte, un om foarte serios. Dar, nu ţin minte să se fi remarcat din punctul nostru de vedere, adică al cercetărilor sociologice.

- La Fundul Moldovei cu cine v-aţi împrietenit, cu cine aţi reuşit să comunicaţi mai bine?

- Ei, sunt dispăruţi cam toţi, cu care am fost. Era un băiat foarte deştept care zice-se că ar fi făcut un surmenaj, a făcut un abuz în privinţa muncii intelectuale, nici nu ştiu ce s-a întâmplat măcar cu el, cu ăsta eram foarte apropiat, cu Romulus Cotaru. El avea şi un frate economist, Plutarh. Ăsta venea, şi ne vizita câteodată. Cu Romulus Cotaru, m-am avut bine cu el şi cu Xenia Costa-Foru[xii], a fost şi ea. Cu Stahl niciodată nu m-am avut, de la început. Era ceva aşa, care nu se lipea /râde/.

- Cu Herseni[xiii]? Se putea discuta cu el?

- Da, da, sigur că da. În primul rând că era un tip comunicativ, şi era prietenos. Aşa era şi Cotaru şi Xenia. Eu cam cu ăştia am avut legătură.

- A fost acolo şi Mihai Pop[xiv].

- La Fundul Moldovei n-a fost.

- Prima dată acolo a fost.

- Lasă, dom`le, că ai inventat-o! Mihai Pop n-a fost la Fundul Moldovei! La Drăguş. El, Şandru[xv], Frunzetti[xvi], ăştia au fost la Drăguş, acolo au apărut prima oară.... Se poate să-mi scape mie...

- Înseamnă că nu l-aţi reţinut.

- N-am avut contact cu el.

- Herseni la Fundul Moldovei stătea la aceeaşi gazdă, în aceeaşi cameră cu Mihai Pop.

- Mihai Pop a dispărut, dom`le, după Drăguş a dispărut... Eu aveam în mână multe lucruri, tocmai din cauză că, deşi eram numai student, Gusti mă pusese un fel de secretar. Mai târziu mi-a creat postul chiar de secretar la Institutul Social, în care m-a şi salariat. Asta m-a făcut, fireşte, să am contact cu mulţi, dar treptat-treptat, pe parcurs.

- La Fundul Moldovei aţi avut primul contact cu terenul.

- Da, lucram la nivelul folcloriştilor dinainte de 1900. Eu, personal. Făceam descrieri. Am şi acuma manuscrise din `28 aici...

- Nu le puteţi utiliza?

- Se poate, ca informaţie se poate folosi, dar nu-i o lucrare care să-mi dea mie posibilitatea s-o redactez ştiinţific. Dar, sunt date care au importanţă, au valoare. Am citat şi în lucrarea asta ultimă vreo 2-3 informatori care erau feciori pe vremea aia.

- La Fundul Moldovei aţi lucrat după un plan?

- Gusti avea mania şedinţelor - asta era planificarea. Adică de a ne aduna în şedinţe, şi de a da dispoziţii. Mâine mergeţi în cutare loc, şi faceţi cutare lucru.

- Practic în fiecare zi stăteaţi de vorbă cu cineva?

- Da, sigur. Anchete. Anchete erau foarte multe, convorbiri de astea cu ţăranii, astea se făceau continuu. Lui Gusti îi şi plăceau. N-ai fost acuma la Muzeu, când am ţinut eu conferinţa, comunicarea, fiindcă au fost două zile simpozion ştiinţific. La început au fost mărturisiri, luări de contact, nu ştiu ce. Şi atunci, la mărturisiri am povestit un fragment, Iertăciunea de nuntă. Pe mine m-a afectat profund, şi oamenii care au ascultat aici, la Bucureşti, au fost foarte afectaţi de calitatea lucrurilor care le-am spus acolo. Ăsta era un lucru făcut. După ce se-ntâmpla acolo. Nu stau să ţi le spun, că ar lua timp prea mult, asta, cu Iertăciunea de nuntă. Pe care deştepţii ăştia, când am tipărit eu... Eu văzând că n-am putut tipări, m-am apucat, şi am scos din materialul meu sociologic-etnografic toate poeziile, şi le-am făcut un volum. Zic, hai să dau eu un volum de poezii. Dar poeziile astea nu erau de natură obişnuită, şi aş putea spune chiar, lumească. Erau poezii cu caracter ritual. Tot volumul ăla care l-am dat eu, erau 360 de pagini, 200 de pagini mi-a dat afară, şi 160 a apărut. Între astea mi-a ciuntit, domnule, cea mai frumoasă piesă de acolo, care stă lângă Mioriţa, Iertăciunea asta de nuntă. Dar, mi-a făcut-o praf! Mi-a dat că vătăşelul ridică paharul, şi urează nu ştiu ce, şi nu dă partea importantă. Că acolo e ceva care poate să semneze Eminescu sau Arghezi, extraordinare valori estetice. Însă avea o funcţiune rituală.

- Dar nu atunci aţi cules-o.

- Ba atunci.

- Deci, totuşi n-a fost o simplă plimbare.

- Nu, nu, dar nu erau lucruri puse la punct din punct de vedere metodologic. Dar, înregistrările le făceam corect.

- N-aţi colaborat cu Brăiloiu care făcea folclor muzical acolo?

- Brăiloiu, după mine... el s-a luat după noi, nu noi după el. Pentru prima oară Brăiloiu face un studiu de sociologie în muzică la Drăguş. Bocetele. Dar, asta... el a consultat nişte dosare. Şi dosarele erau ale cumnatului meu Amzăr[xvii] la Wiesbaden, ale lui Ionică[xviii] care a murit în condiţii tragice, şi ale mele. El de aici îşi lua substanţa. A folosit foarte mult materialul... adică, zona asta, a spiritualului. El era un foarte bun tehnician. Foarte bun tehnician. Dar, fenomenul din punct de vedere ştiinţific, după mine, nu-l înţelesese. Abia la Drăguş l-a înţeles. Pentru că şi-a dat seama că nu este vorba numai de o muzică, ci e vorba de o serie întreagă de alte elemente care compuneau această manifestare muzicală populară.

- Recent a apărut volumul Lectura textului folcloric de Nicolae Constantinescu[xix]. Autorul este zgârcit în laude la adresa folcloristicii româneşti, şi menţionează doar vreo 5 oameni, printre care şi pe dumneavoastră, care merită să fie citiţi. Dumneavoastră abordaţi folclorul într-un sens mai larg, sociologic. Viziunea aceasta aţi avut-o deja la Fundul Moldovei? V-a imprimat-o Şcoala?

- Dincolo de aspectele pe care le-am avut eu acolo, pot să spun că într-adevăr, am primit influenţa asta. Adică, de a nu trata problemele strict literar.

- Cum făcea Densuşianu[xx], de exemplu.

- Da. Asta-i diferenţa, şi aici a biruit Gusti. Densuşianu era un om foarte serios, foarte bun cercetător. Dar, şi-a limitat cercetarea la nivel folcloric literar. La Gusti a luat altă întorsătură, şi lucrurile s-au dezvoltat pe alt plan, mult mai complex.

- Înseamnă că Fundul Moldovei v-a marcat.

- Păi, acolo m-am întemeiat, aş putea spune. Acolo, pentru că la Drăguş eram deja pus pe linie, eram format. Acolo, când m-am dus, fireşte că am fost la început puţin dezorientat. Am stat mult... nu ştiu cât timp am stat la Fundul Moldovei, şi am început să-mi dau seama de valoarea cercetărilor.

- Dumneavoastră care eraţi de fapt orăşean, care n-aţi trăit la ţară...

- Mă duceam la bunici, cum se întâmplă. Tata era ţăran venit la oraş, venit în portul Brăilei. Şi mama mea e venită, mama mea este Săceleancă. Din Ardeal. După pacea de la Adrianopol a fost o invazie la Brăila, din toate provinciile româneşti. Din cauză că Brăila la ora aia cam deţinea aurul, în sensul că te puteai îmbogăţi uşor. Era fantastic. Uneori, mi-aduc aminte de vapoarele, vreo 3-4 sute de metri unul lângă altul erau, şi dublate, şi triplate. Vapoare străine! Care continuu încărcau şi descărcau.

- Nu era şi porto franco?

- Nu ştiu dacă a fost.

- După Fundul Moldovei, după ce aţi revenit de acolo şi a început noul an universitar 1928/29, au fost discuţii în Seminar sau la Institutul Social Român sau altundeva pe marginea experienţei de la Fundul Moldovei?

- Au fost, la facultate, la seminarul lui Gusti.

- Prima expoziţie nu după Fundul Moldovei s-a făcut?

- A fost Drăguşul făcut, Drăguş a fost expoziţie. Dar Gusti venea deseori şi făceam discuţii în legătură cu ce se întâmplase la Fundul Moldovei, şi ce urma să facem de aici încolo. Şi eu realmente îmi dau şi acuma seama că - cu toate că eram la început dezorientat - la Drăguş eram deja pe picioare proprii, şi mă băgase în nişte lucrări foarte interesante. De aia a început să se spună... /arată fotografii/ Eu sunt de 37 de ani... asta-i făcută de Ionică... Şi a venit, m-a rugat insistent: renunţă la Dealul Mohului... Aici suntem la Wiesbaden.... Şi dă-mi-l mie, eu îţi dau ce vrei. Şi într-adevăr, şi acuma le am, mi-a dat fişe în legătură cu reprezentările colective, sistemul de credinţe. Şi mi-a dat el un număr de fişe, şi eu i-am cedat materialul pe care-l culesesem deja până la ora aia în legătură cu Dealul Mohului. Şi el şi-a dat seama, şi eu mi-am dat seama că Dealul Mohului e o temă interesantă, poate cea mai interesantă la Drăguş. Şi el a scos o carte de nivel occidental, o carte splendidă, excepţională. Era un om serios şi un om dotat.

- Am mai multe fotografii cu echipa la Drăguş, cu dumneavoastră în centru, în spatele dumneavoastră Ion Ionică, de partea cealaltă Amzăr şi mai încolo Samarineanu[xxi]. Şi în faţă e un băiat mai mic cu ochelari rotunzi, care nu ştiu cine e.

- Nu e Argintescu-Amza[xxii]?

- Nu, nu. /se uită la fotografii/

- Aici am încălcat dispoziţia lui Gusti, care nu ne dădea voie să părăsim satul. Şi eu cu Ionică, cu maşină, încă de atunci... era un om bogat.

- Braşovean.

- Da, era nepotul generalului Moşoiu, mamă-sa era soră cu generalul Moşoiu, fost ministru liberal şi cuceritorul Budapestei, şi nu ştiu ce. Şi... am luat-o, domnule, şi am scos această lucrare, care a fost şi ea într-o oarecare măsură masacrată... 22 de sate sunt aici. Plecam din Drăguş, am pornit de la o nuntă din Drăguş, foarte interesantă şi aia, a avut vreo 370 de oameni prezenţi /fotografii/.... M-a înjurat Stahl pentru asta, că n-am schiţat că astea-s fotografii de la Gusti... Dar eu conduceam şi echipa fotografică. Astea într-adevăr aparţin Institutului. Şi că de ce n-am spus, mare ispravă! 22 de sate am studiat cu Ionică, circulaţii de motive şi tipologii am făcut. Lucrarea este foarte interesantă, Eliade[xxiii] a spus că este cea mai bună lucrare de sociologie românească. Însă mi-a cam ciupit-o, pe ici, pe colo, unde s-a putut. Mi-a scos afară fireşte cununia şi toate treburile astea, n-avea nici un rost, dacă aşa înţeleg ei...

- Unde a apărut?

- Asta a apărut într-o lucrare colectivă, şi n-au dat ei materialul ăsta. Şi tipărită şi prost. /arată volumul/ Asta trebuia pusă separat, metodologia... Statistici foarte multe...

- Înseamnă că nu aţi făcut totul în aceeaşi campanie, trebuia să vă reîntoarceţi acolo.

- Sigur că da. După aceea, după ce am părăsit Drăguşul, am început propriu-zis activitatea pe Ţara Oltului. Şi Ionică urmărea Dealul Mohului, şi eu urmăream nunta.

- Pe un teritoriu mult mai larg decât Drăguşul.

- Da. De la Codlea şi până în Avrig. Am fost în satul Mohu, să vedem ce-i cu Mohu, de ce-i zice ăstuia Dealul Mohului. N-a putut să dea nimeni nici o explicaţie, nici chiar protopopul care era un om foarte isteţ, bătrânul. Era din familia asta care a dat nişte profesori universitari, Cândea, dacă n-o fi şi Virgil Cândea[xxiv] descendent de acolo... Poate tot din neamul lor este. Ăsta era un om cam cum sunt eu acum la vârsta asta, făcea baie, domnule, în lacurile din Negoiu. Eu n-am putut să stau nici cu picioarele... Dar el bea rachie tare, şi pe chestia asta, susţinea! /râde/

- După opinia multora Drăguşul a fost cea mai bine organizată şi pusă la punct campanie.

- Da. Şi oamenii se experimentaseră deja. Drăguşul cred că a fost prima cercetare monografică completă şi bine făcută. Volumele alea mari sunt conduse de Herseni. Nerejul a fost condus de Stahl.

- Dar au fost făcute după revenirile din `37-`38. Iar la Drăguş s-a mai revenit în campanie de completare în `32. Aţi participat?

- Am fost şi în `32, şi în `34, şi am fost ultima oară în `38.

- Cu Herseni?

- Cu Ionică. Nu cu Herseni. Dar, fireşte că păstram contactul, şi aici la Bucureşti mai discutam uneori, unele probleme în legătură cu Drăguşul.

- Că şi el a scris despre cetele de feciori în Ţara Oltului.

- Da, e bună lucrarea, o lucrare serioasă. O am aici... Gusti însuşi nu şi-a dat seama ce amploare va lua cercetarea, când a pornit-o, şi ce consecinţe va avea în viaţa culturii şi în viaţa politică a ţării. Deocamdată... în sfârşit... mai există Muzeul Satului, bine că există. Fiindcă muzeul ăsta dacă va fi văzut peste 30 de ani, va uimi lumea, pur şi simplu. Pentru că între timp pe teren dispar toate lucrurile alea care sunt acolo. Şi de aceea e foarte necesar să fie ţinut, e o mostră a unei lumi care s-a trecut.

- La Drăguş tot obiceiurile le-aţi cercetat?

- Da. Datinile familiei, de viaţă, de la naştere până la moarte. De exemplu, uite, am un studiu despre botez, asta din Basarabia.

- De la Cornova? Sau n-aţi fost la Cornova.

- De la Cornova, am fost şi la Cornova. Am venit de la Paris special.

- Da, da, aţi avut un studiu despre calendare[xxv]...

- Ăla m-a lansat! L-a făcut praf pe Vulcănescu. Şi dacă l-a făcut praf pe Vulcănescu, l-a făcut praf pe Gusti /râde/. Cam aşa a fost. Vulcănescu - am zis eu acuma, cu un prilej, la Muzeul Satului - fiind un om foarte dotat, el avea două studii publicate în Arhiva aia mare, care s-a publicat atunci. Prima Arhivă publicată din material de studii de material. Şi nici n-a pomenit de ele. Şi a vorbit aproape tot timpul, 24-25 pagini, despre calendar, al meu. Aşa de nou li s-a părut lor modul cum am pus problema. Şi, în adevăr era nou, că l-a mişcat... nu pe Vulcănescu, că nu-i de mirare, dar l-a mişcat pe Ralea[xxvi], care era om de stânga. El avea şi teza de doctorat, socialismul lui Bălcescu. A fost foarte afectat şi el, când a citit prima oară. Că am mai publicat eu în Fundaţiile Regale, pe urmă eseul ăla despre timp[xxvii].

- De fapt aceste noţiuni de bază, care sunt la urma urmei filosofice, nu sociologice clasice... când v-a venit ideea să le recuperaţi din cultura populară?

- După elogiul lui Mircea Vulcănescu la un banchet, când Gusti m-a premiat. M-a decorat. Mi-a dat o decoraţie, pentru merite ştiinţifice. Se dădeau. Şi mie, lui Ionică, lui Conea[xxviii] i-a dat atunci, şi nu ştiu mai cui.

- Când era ministru?

- Da, era ministru Gusti atunci, la ora aia când a vorbit Vulcănescu despre calendarul meu. Calendarul, în adevăr, a făcut vâlvă mare, pentru că i-a deranjat şi pe politicieni. Foarte tare. Că se crea stilismul, a fost fenomen de masă, mare. Preoţii scoşi din biserici şi bătuţi, făceau slujba cu 13 zile mai devreme. Acolo am descoperit eu timpul revelat, fiindcă nu-l ştiam până la data aia.

- Unde a fost publicat acest studiu despre calendar?

- A fost publicat în Arhiva lui Gusti. Şi pentru aia m-a lăudat Vulcănescu. Dar, Vulcănescu fiind un om foarte dotat, nu-i era frică că i-o ia cineva înainte /râde/, şi era drept şi elogios când trebuia să fie elogios.

- M-a surprins tematica, şi din cauza asta v-am întrebat de provenienţă.

- Mi s-a pus vrând-nevrând, fiindcă punând problema calendarului, şi cu toată drama care s-a creat atunci... Că a fost o dramă, a fost o revoluţie aproape, de natură spirituală. Şi după aia, fireşte, asta mi-a pus problema timpului. Nu mai era vorba doar de calendar. Domnule, calendarul nu e... nu că nu se poate băga primul ministru sau ministrul cultelor. Nu se poate băga nici patriarhul! Pentru că calendarul este dat de Dumnezeu. Era un lucru revelat. Şi câteva sunt treburile dumnezeieşti. Chiar dacă eşti prim-ministru sau dacă eşti patriarh sau mai ştiu eu ce. Chiar biserica nu a sesizat, după ce am tipărit eu eseul ăla despre timp, a început să discute mai mult. Şi au dat atenţie şi înalţii ierarhi ai bisericii.

- Au făcut referiri?

- Sigur, au citit, şi au început să fie în acord cu ceea ce spun eu acolo. Şi după aia, fireşte, eu m-am lărgit. Am făcut întâi timpul, şi pe urmă am făcut spaţiul, şi pe urmă am făcut cauzalitatea... N-a fost aşa, cum e ordinea în lucrare.

- În lucrare aţi resistematizat materialul.

- Da, sigur.

- Practic până când vă consideraţi ca făcând parte din şcoala monografică? Până când aţi participat la campaniile monografice conduse de Gusti, sau de unul dintre elevii lui?

- Mai e unul pe aici, Caramelea care a spus că e gustist. Ce gustist, domnule! Caramelea[xxix] a fost în cercetări, condus de Stahl, nu de Gusti. Asta-i istoria exactă! Eu nu l-am văzut pe Caramelea niciodată în cercetări.

- El în `39-`40 a terminat facultatea, e mai tânăr decât Dunăre[xxx].

- Nomina odiosa, domnule, nu-i mai pronunţa numele, că mă apucă răul. Ce a făcut ăsta, domnule... Nişte chestii, că am început să mă gândesc la un proces. Să-l dau în judecată. Am patru studii mari, date de el în 1970 pe numele lui. Şi s-a publicat un studiu, cu care el n-avea nici o legătură. Şi ştiu cum a procedat. Dar, eu am încă naivitate de copil bătrân, aşa cum sunt /râde/. Tot mai cred în oameni. Şi a făcut nişte prostii. La unul dintre studiile care le are... că patru studii, 150 de pagini bătute la maşină sunt acolo la el... S-a pus şi el autor. Ce te-ai pus, domnule, ce cauţi acolo, că nu ai scris nici un cuvânt? Las` că-i mai bine aşa. Gata. Las` că-i mai bine aşa. Era, în adevăr, magie medicală. Dar, asta-i nimic faţă de altele. El nu mai vrea să-mi dea studiile, asta este realitatea. Şi va trebui să fac urât. Că altfel nu le obţin. Le foloseşte. Am păţit-o, cu doi, cu trei care au făcut chestii de astea. Unul: nu ştiu, nu ştiu, nu ştiu, dragă! Păi, n-ai văzut, domnule, studiul meu cutare care zice-se că Pop mi l-a respins. Şi Pop făcea nişte lucruri care nu trebuia să le facă, dar... în sfârşit. Hai să-i trecem cu vederea. Şi la vreun an de zile, dau peste studiu. Răscolisem tot institutul şi toţi oamenii îi întrebasem. Asta era conferinţa care am ţinut-o aici, la Muzeu. Noţiunea de concret în sociologie şi consecinţele ei metodologice. Fiindcă eu am început cercetările... La început, când am fost la studii, la Paris, am lucrat niţel aşa, pe metoda Eliade. Mitologie comparată, chestii din astea... Am spus, nu. Merg la sociologie experimentală. Şi am făcut foarte bine, pentru că şi astăzi susţin că sociologia numai aşa se poate face, altfel este o fantezie, compilaţie...

- După Drăguş v-aţi dus la Paris? Sau aţi fost şi la Runcu?

- Am fost şi la Runcu.

- Deci între Runcu şi Cornova aţi fost la Paris?

- Doi ani am fost.

- Acolo aţi audiat profesori...

- Da. Era un ovrei, dar era bine pregătit. Era un savant autentic, Marcel Mauss[xxxi]. L-am urmat pe Mauss. Şi la Hautes Études, unde era el director, la ştiinţele religioase, şi la Collège de France, unde ţinea nişte cursuri de etnografie. Cartea aceea o am aicea, care a apărut, a venit şi pe la noi, de etnografie, este cursul pe care l-am ascultat noi la Collège de France. Era un om serios, era un cercetător autentic.

- Aţi avut contact personal cu el?

- Da, sigur că da, eu şi cu Ionică. Că am fost împreună cu Ionică la Paris.

- Fotografia aceasta, unde sunteţi cu Ionică, e de la Paris, nu?

- Da, în grădina Luxembourg, la Paris.

- Aţi fost acolo cu bursă?

- Cu bursă de stat. Cu recomandări... Şi când aveai recomandări bune de la profesori grei, Ministerul Franţei nici nu se mai uita, îţi dădea pe loc. Mie mi-a dat Gusti, mi-a dat Pogoneanu[xxxii]...

- Tatăl lui Pichi Pogoneanu[xxxiii]?

- Tatăl lui Pichi Pogoneanu, da. Preda pedagogie practică, şi era directorul seminarului Maiorescu[xxxiv], unde se făceau lecţiile de practică a studenţilor. Un om foarte serios. Modest, dar foarte serios. Şi nu ştiu cine mi-a mai dat, că patru recomandări am avut la cererea mea de bursă... Nae Ionescu[xxxv] nu dădea. Nu dădea nimic! Nimic! Nici recomandări, nici... El, dacă te duceai, făcea.. gata. Nici dedicaţie. Carte cu dedicaţie de-a mea, a zis, n-o să găsească nimeni.

- Nici n-a prea publicat.

- Păi, uite, ca aia care a scos-o Eliade, Roza vânturilor, n-a vrut să-i dea, s-a dus la el, dar nu i-a dat. N-a vrut.

- De la el aţi învăţat ceva? Ştiu că a fost un orator captivant, dar dumneavoastră ca cercetător v-aţi ales cu ceva de la cursul lui de logică?

- Păi, sigur că m-am ales. Eu personal socotesc că cursul lui Nae Ionescu... eu eram mai puţin năist, decât alţii. Năiştii pe vremea noastră se chemau Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, D. C. Amzăr. Ăştia erau cei trei mari năişti. Eu nu eram un năist, aveam legături cu profesorul, mă primea foarte bine, am avut unele discuţii cu el, dar nu întotdeauna eram de acord cu toate ideile lui fundamentale. Ăştialalţii sunt... Amzăr şi acuma umblă cu texte de Nae Ionescu /râde/ la Wiesbaden. Ei, era un om deştept. Incontestabil. Foarte deştept. Şi trebuie să mă mândresc că-i brăilean de-al meu. Şi el e brăilean! A, vroiam să-ţi spun un lucru, care-i foarte important pentru ce faci dumneata. Asupra mea a avut efect mai puţin Nae Ionescu şi mai mult cercetările lui Gusti. Gusti era cu totul pe altă poziţie totuşi, dar cercetările efectiv de teren m-au dus pe o pistă şi la o metodă pe care am practicat-o toată viaţa pe urmă. Asta cu noţiunea de concret în sociologie. Şi cu sociologia experimentală. Şi a fost atât de importantă nu numai că m-a format ca cercetător ştiinţific, dar spun că a avut consecinţe şi în domeniul filosofic. Adică, şi când am scris o lucrare de filosofie, am lucrat tot în acest sens. Adică, tot pe concret. Eu am aşa, o oarecare aversiune pentru abstracţionism, şi socotesc că lumea de astăzi este în mare măsură încurcată de acest abstracţionism, în toate sectoarele. Nu numai în sectorul, să zicem, al artelor plastice. Ceea ce unii se supără foc, dacă nu suporţi artele plastice. Dar, eu nu sunt... nu numai artele plastice, sunt mai multe sectoare, în care am văzut cât rău a adus abstracţionismul omenirii şi culturii omeneşti. În cercetarea de teren a lui Gusti, făcută de Gusti, m-a făcut să fiu om de ştiinţă, atât cât sunt. Dar, aşa am fost, pe linia asta. Adică, experimentând. Îmi trebuia un domeniu de fapte. Nu se face ştiinţă fără un domeniu de fapte. Am lucrat în acest sens. Am experimentat, şi am tras concluziile necesare. Nu sunt din acei care cred că sociologia poate să dea soluţii universal valabile, nu există aşa ceva. Pentru mine Marx e interesant de citit, şi mai ales Auguste Comte, scrie foarte frumos, dar ei nu fac ştiinţă.

- Fac ideologie.

- Da, ei fac ideologie. Sau - dacă vrei - fac filosofie, filosofie socială. Dar nu ştiinţă.

- Câteodată am impresia că şi Herseni făcea mai mult filosofie socială.

- Da, păi şi el, pentru că el a fost influenţat de fenomenologi. El pleacă de la fenomenologi. Plecând aşa a scris Realitatea aia socială, teza lui de doctorat... Şi în momentul când eu am trecut la Filosofie, am lucrat tot în acest sens. Adică, pe fapte. Şi filosofia am făcut-o tot pe fapte. Nu am făcut abstracţionism. Cu toate că Leibnitz a lăudat cândva, sub o anumită formă teoreticismul, dar, nu sunt pentru teoreticism, nu sunt pentru abstracţionism. Nici în filosofie chiar. Tot o filosofie concretă am lucrat. Pentru asta trebuie să-i fiu recunoscător lui Gusti, că nu el propriu zis, că poate într-un fel eram mai apropiat de Nae Ionescu, decât de Gusti, ca idei. Dar, faptul că ne-a pus în condiţia asta. Adică, am văzut realitatea, şi am cercetat-o direct, cu ochii noştri şi cu sufletul nostru şi cu mintea noastră. Şi am făcut-o cum trebuie.

- Cu Gusti până când aţi lucrat, aşa, oficial?

- Eu m-am retras... În ce an, domnule? Când s-a făcut Şanţul. Monografia Şanţ.

- În `35-`36?

- Da, atunci m-am retras eu.

- Până atunci în ce calitate aţi lucrat la Gusti?

- La Gusti? Eram secretarul secţiei de monografii sociologice. Plătit chiar cu salariu pentru treaba asta.

- Şi pe urmă aţi trecut asistent la Mehedinţi[xxxvi]. Mi-aţi povestit data trecută.

- Am trecut la Mehedinţi, da. Asta s-a întâmplat atunci.

- Dar, postul acesta de bibliotecar i l-aţi predat lui Golopenţia[xxxvii] la un moment dat, nu?

- Da, şi am făcut greşeală. Pentru că eu am pierdut şi la pensie pe chestia asta. Dacă rămâneam pe post, aveam încă vreo 500 de lei pe lună la pensie. Când am venit, am mai stat puţin la Gusti, abia am luat contact cu el, şi pe urmă am plecat la Mehedinţi. Mehedinţi m-a primit foarte frumos. Şi ceea ce m-a impresionat a fost că...

- L-aţi avut profesor înainte?

- Nu, doar aşa, l-am audiat. L-am audiat şi pe Pârvan[xxxviii]. Am fost la lecţia de deschidere a lui Pârvan.

- Nu ştiu dacă îl cunoaşteţi pe antropologul Gheorghiţă Geană[xxxix]...

- Nu ştiu.

- Care e din Soveja, satul lui Mehedinţi, şi a scos acum o culegere de studii de Mehedinţi pe tema civilizaţiei, culturii.

- Bine, dar lui Mehedinţi nu i s-a dat nici o atenţie, nu s-a tipărit nimic din el.

- Acuma s-a tipărit.

- Când? Nu ştiu. Nu sunt la curent. E mare lucru! Eu cunosc o nepoată a lui, pe Simona Mehedinţi... La Mehedinţi am fost până în `40, când am trecut la Ministerul de Externe.

- Cu ce vă ocupaţi la catedra lui Simion Mehedinţi?

- Apoi, eu susţin un lucru. Şi-l susţin cu temei. Dar diverşi domni care învârtesc unele rotiţe astăzi, nu vor să semnaleze nicăieri. Deşi le-am spus şi lui Vlăduţiu[xl], şi lui Vulcănescu[xli]. Eu am ţinut primul curs de etnologie la Universitatea din Bucureşti! „Sociologie comparată a triburilor primitive" îi mai pot spune, dar era primul curs de etnologie. Şi Mehedinţi a fost încântat. Mi se pare că o singură dată a venit pe la mine, la un curs. Făceam şi seminar, făceam şi curs.

- Dar asta poate fi dovedit.

- Cum să nu! Păi, uite, Zoe Dumitrescu Buşulenga[xlii] mi-a fost elevă. Mi-a fost studentă. Deşi e diferenţă mică de vârstă între noi, fiindcă am fost un foarte tânăr conferenţiar. Am ţinut conferinţe la 30 de ani la Universitate. Şi Nicu Pop, geograful, dacă-l ştii. Nu ştiu pe unde e acuma, mi se pare că e totuşi aici la Bucureşti. Discipol de-al lui Mehedinţi. Şi Nicu Pop ştie, şi ştia Conea că eu am fost acolo şi am ţinut cursul ăsta. Dar Conea a murit. Şi le-a spus ăstora şi Vlăduţiu: păi, nu a ţinut cursul profesorul Mehedinţi? Nu, că de aia m-a luat pe mine acolo, pentru că el făcea antropogeografie. Şi m-a pus pe mine, pentru că venisem cu pregătirea asta de la Paris, de la Mauss, şi am putut să fac faţă situaţiei bine. Martori acuma... mi se pare că Sabina Stroescu mai ştie că eu am făcut cursul ăsta, Zoe Buşulenga şi Nicu Pop. Ăştia trei trăiesc astăzi, şi ştiu că am ţinut cursul ăsta de etnologie. De ce? Romulus Vulcănescu vrea să apară ca întemeietor al etnologiei româneşti. Şi din cauza asta s-a învârtit, s-a sucit, dar n-a spus nicăieri că eu am ţinut acest curs. Nu vor să spună.

- Păcat că nu aţi editat cursul.

- Ia stai puţin. Ăştia-s cam nesimţiţi. Ăsta este cursul meu, în note. Astea sunt recenzii la curs ale studenţilor. Pe acest material eu pot să construiesc o lucrare. Nu ştiu dacă mai am timp. Am material enorm, studii, foarte multe. Asta formează un volum, e partea I. şi partea II. Aici sunt toate studiile mele de la început, alea care au apărut detaşat. Uite, ai acolo cuprinsul. Asta va apare.

- Aici e noţiunea de concret, de care aţi vorbit.

- Şi pe care am găsit-o la moartea unuia care copia din ea /râde/. Niciodată n-a vrut să spună că el a citit studiul acela. Şi l-am prins cu mâţa în traistă. Ăsta este deja verbal angajat, teoria sociologică. Pretind... domnule, nu geniale, dar pretind că nu sunt lucruri care s-au mai făcut.

- Trilogia sociologică.

- Da. Astea toate sunt teoretice.

- Vai de mine! În `74 le-aţi terminat deja? Au trecut 12 ani de atunci!

- Da. A apărut asta, asta a apărut carte, Forme şi funcţiuni. Asta - Forme şi valori - n-a apărut. Ţine foarte mult la el, nu ştiu dacă-l cunoşti, ăla chel, chel de tot, Răzvan Theodorescu[xliii]. Domnule, de ce nu tipăreşti asta. Zic, domnule Răzvan, că şi el îmi zice domnule Ernest, nu zice domul Bernea... că e lucrare unică în cultura românească. A apărut în `42. Şi numai jumătate de aici. Domnule, fă-mi rost de o editură, fă şi referatul, şi hai să-l tipărim. E mult mai interesant decât ce-am tipărit atunci, era interesant şi ce-am scris atunci, dar nu e complet. Forme şi valori asta vine şi completează nişte lucruri interesante... Asta o să apară sigur, la anul. Şi astea nu ştiu. Nu ştiu unde să mă duc, mă duc pe la Iaşi... Am auzit că la Cluj a venit un capsoman nemaipomenit director. Se văita lumea, şi mă văitam şi eu de Căprariu[xliv], fiindcă ăla era beţivan, dar tot mi-a tipărit-o frumos... Şi l-a înlocuit pe Căprariu cu un activist din ăsta care doar ţine evidenţa când intră şi când ies angajaţii din editură. Atât.

- Dar e simplu, fiindcă Ministerul de Finanţe judecă în funcţie de orele petrecute la locul de muncă, ăsta-i singurul criteriu!

- Da. Şi nu ce-ai făcut. /râde/ Acum aş putea merge la Cluj, mai ales că băiatul meu[xlv] deschide acolo la 1 octombrie o expoziţie de artă plastică, şi o să facă drumul. Are maşină, şi m-aş duce până acolo, dar m-au speriat. Butură[xlvi] m-a speriat, zice, nu luaţi contact cu ăsta, că ăsta-i imposibil! Volumul Moarte şi înmormântare în Gorj stă de ani de zile la domnul Zigu Ornea[xlvii], care nu mă-nghite... Ne-a omorât cu Dobrogeanu-Gherea[xlviii], care-i un caraghios, un vagabond internaţional neserios complet! Şi-l scoate la ediţie... Nişte băieţi de acolo mi-au spus, domnule, nu le tipăriţi, daţi-le încoace. Şi le-am dat cinci dosare, din astea care le-ai văzut... Asta aş fi vrut să nu înregistrezi. Că eu nu mă ocup de personalităţi aşa... Deci, astea cu Vlăduţiu şi cu Vulcănescu. Cred că n-ar trebui pus. Aia aş accepta-o, chestia cum au linşat ei chestia asta cu cursul meu de etnologie.

- Nu ştiu, nu cunosc suficient de bine învăţământul superior din perioada interbelică. Cum Mehedinţi, care era profesor de geografie, putea să aibă un conferenţiar de etnologie?

- Păi, de-aia m-a luat acolo. Fiindcă Mehedinţi avea două feluri de cursuri. Unul de geografie fizică... Şi la un moment dat le-a rupt de la catedra lui şi le-a dat lui Brătescu[xlix], şi pe urmă lui Vintilă Mihăilescu[l]. Deci, de geografia fizică a scăpat. El a rămas cu antropogeografia şi etnografia. Cursurile lui Mehedinţi când am fost eu acolo erau de antropogeografie şi etnografie.

- Şi atunci etnografia era separat de folclor?

- Da. Şi aici m-a încadrat el pe mine. Ştiu că a fost o discuţie între el şi un alt profesor important mare despre mine, şi au fost amândoi de părere că merit atenţie.

- N-aţi avut concurent pentru acest post?

- Nu era, nu exista nimeni, domnule. Singurii care ar fi putut să facă treaba asta erau Eliade sau Ionică. Ăştia mai pricepeau problemele astea. Ionică urmase cu mine la Paris, la Mauss...

- Dar Eliade avea alte preocupări.

- Da. Îmi pare foarte rău că l-am scăpat pe Eliade. Eliade de câte ori îl vedea pe feciorul meu la Paris... ăsta a mai avut expoziţii acolo, are atelier la Paris, că a luat premiul Franţei, ştii, şi ăia i-au dat atelier feciorului meu... Totdeauna întreabă, ce face tată-tău, ce mai face tată-tău? Şi el într-o discuţie i-a spus despre Nunta în Ţara Oltului că e cel mai serios studiu de sociologie românesc. E tipărit prost! Nerăsuflat, aşa. Pop mi-a cerut studiul ăsta pentru că... Pe urmă am aflat de ce l-a cerut ca să-l citească, că avea nevoie.

- Pop nu a publicat foarte mult.

- După mine Pop este un om inteligent, indiscutabil. Făcea mai bună carieră în Ministerul de Externe, unde noi am fost împreună, şi mai puţin bună la Universitate. Vorbeşte lălăit şi prost, nu poate să prindă studentul. Eu îmi ţineam studenţii în mână, ştii cum? Şi eram foarte tânăr. Eu spun, dacă rămânea în diplomaţie, cred că era mai bine.

- Sau făcea puşcărie.

- Ei, bine, aşa putea să facă şi cu asta... El are alte dedesubturi, are alte învârteli. /râde/ Când am venit, m-a primit frumos. Am avut cu el o înţelegere, care m-a făcut iarăşi să mai fac o greşeală în viaţa mea. I-am spus, măi, Mihai, eu viu la Institutul de etnografie, deşi postul meu de cercetător principal ştiinţific este la istoria artelor. Dar, viu aici, te am pe tine director, mă simt foarte bine. Eu îţi fac o promisiune. Nu mă voi băga în conducere şi în treburile tale de institut. Iar tu să mă laşi cam liber. Să mă laşi în pace! /râde/ Ei, eu am respectat, el n-a respectat. Adică, s-a băgat şi se bagă. Are un mod de a se băga.... Formidabil! El când te vede, ce mai faci iubitule! Dar pe la spate pune pe altul să te înhaţe. /râde/ Are tactică!

- Dar faptul că a evitat să se compromită şi să fie compromis, e mare lucru.

- Da, dar n-are lucrări. Şef de catedră, dom`le, şi mata n-ai lucrări! Iordan[li] l-a înjurat rău de tot. Şi un alt amic de-al meu care a murit, care a fost gustist, un om cu care am avut relaţii la Gusti, a fost Alexandru Dima[lii]. Îl ştii, nu?

- A fost la Drăguş, se ocupa de estetică populară, şi pe urmă a făcut literatură comparată.

- Aşa. Află că lucrarea lui despre artă populară este lucrarea cea mai bună care a apărut vreodată. Foarte bună! Era un om şi cu cap şi era şi pregătit. Să nu-i vorbeşti de Pop, că sare în sus! Foc se făcea! A murit.

- Nu era în vârstă.

- Nu, dar era mai mare decât mine, totuşi, cu vreo doi ani, ca şi Vulcănescu. Un an sau doi. Vulcănescu un an sau doi era mai mare decât mine. Eu m-am încăpăţânat şi am mai trăit. /râde/

- Spuneţi-mi, cum v-a venit ideea cu revista „Rânduiala"? Cum s-a născut? Mulţi mi-au spus, a fost o revistă bună, păcat că n-a mai apărut pe urmă.

- Da. S-a făcut o greşeală şi acolo. Adică la noi, că am acceptat un lucru pe care nu trebuia să-l acceptăm. O scoteam la trei luni. Şi apăreau nişte studii masive, domnule! De am avut elogii extraordinare.

- Din ce an?

- Din `35. Foarte bine primită a fost, şi cu oameni care aveau motive să nu ne simpatizeze. Şi a apărut vreo trei ani. Ionică a plecat, Amzăr a plecat. Am rămas eu, şi pe urmă am dispărut şi eu. Eu am dispărut sub o altă formă. Erau câteva idei fundamentale care le practicam acolo. Între altele era „livrescul". /râde/ Doamne, toţi eram porniţi pe cercetările făcute după cărţi. Mi-a venit acum în mine să-ţi dau exemplul ăsta, dar erau mai multe lucruri. Şi chestia cu cercetarea vechiului sat. Eu personal sunt între oamenii care am crezut că poporul român nu s-a născut din Burebista, dar poporul român a trăit înainte de a se fonda statul moldovean şi muntean pe ţări şi pe văi, şi era condus de aceşti cnezi care erau nişte boieri. Erau nişte fruntaşi ai satelor. Şi după mine asta a ţinut poporul român în istorie aproape o mie de ani. Vechiul sat! Pe urmă s-a fondat, în sfârşit, cu Basarab cel Mare şi ce s-a mai întâmplat. Lucru foarte interesant, eu iubesc foarte mult Curtea de Argeş. Este poate mai importantă, nu din punct de vedere estetic, dar din punct de vedere politic şi spiritual, decât mănăstirile din Neamţ sau Bucovina. Şi aicia eram cam de acord, şi Ionică, şi Amzăr, cu nucleul acesta care a fost vechiul sat, şi care a ţinut poporul român, şi care s-a şi autoguvernat. Dacă noi am mai găsit încă în 1930 cătune şi chiar sate care se autoguvernau, chiar când plăteau dările, le plătea, dar nu dădea doi bani pe stat. Cu vecinătăţile, cu treburile astea, ce era...

- Şi care a fost aici problema?

- Şi în privinţa limbii noi am luat o altă atitudine. Nu am mai permis limbajul ăsta care era prolix şi neserios. De problema limbii era ataşat mai mult Amzăr. El a scris un studiu, Gând şi cuvânt, de care se interesează acum Wald[liii]. Iar Ionică a scris un studiu mare despre Ţară şi ţări. Foarte interesant. Un studiu mare am scris eu, tot în revistă, Tradiţii şi revoluţie. Şi erau drepturile criticii, treburi din astea... Introdusese o rânduială nouă, să zic, în sistemul de gândire a problemelor culturale. A fost foarte bine primit de Mehedinţi, i-a plăcut foarte mult. Crainic[liv] ne-a lăudat la „Gândirea", foarte serios, foarte mult. Şi, şi ăştialalţii... Nu prea ne simpatiza Stahl, sau mai ştiu eu care... Dar Vulcănescu ţinea foarte mult la noi. Şi am ieşit foarte masiv. Revista a fost aşa de serioasă de la primul număr, încât a impresionat foarte mult. Cred că la ora aia era cea mai serioasă revistă în cultura românească.

- Dar cum aţi apărut? De obicei o revistă este scoasă de o grupare.

- Păi, e şi gruparea.

- Care a fost gruparea? Dumneavoastră trei?

- Nu, noi eram redactorii. Eram trei redactori. De fapt sunt puşi patru, dar unul este gratuit pus. Samarineanu. N-a făcut nimic.

- Figurează D.C. Amzăr, Bernea, Nicolae Brânzeu, Conea, Mac Constantinescu[lv], Ion Creangă, Nicolae Crişan... Cine a fost Ion Creangă?

- Profesor.

- Pe lângă Ion Ionică mai e şi Eugen Ionică. E fratele lui?

- Da.

- Cel care a fost împuşcat. Mai e Rădulescu-Pogoneanu. E Piki?

- Piki... Păcat. Dacă dura zece ani măcar, era ceva. A apărut cam doi ani şi jumătate. Până în `38.

- Când s-a introdus dictatura regală?

- Da, cam până atunci, cam pe vremea aia, da[lvi].

- Interzicerea era în legătură cu treaba asta?

- Nu, nu, nu. Ne risipisem şi noi. Adică, Ionică era plecat, Amzăr era plecat, şi eu aici aveam o situaţie destul de slabă la ora aia.

- De ce? Eraţi conferenţiar.

- Ei, da, am fost, până în `40. /râde/ N-aş vrea să ştiu ce-am fost după `44.

- De ce aţi lăsat catedra pentru diplomaţie?

- Pentru că nu mai era altă cale. Nu mai era altă cale, pentru că am plecat la Ministerul de Externe, eram mult mai sigur, şi într-o zi m-a dat afară şi de acolo.

- În `45, probabil.

- Da, în `45.

- Cine era atunci ministru?

- Tătărăscu[lvii] era. Pe urmă a venit Ana Pauker[lviii], pe urmă a azvârlit-o şi pe ea. Mi-e şi greu să spun... Ce meserie ai avut, domnule? Eu spun, profesor, domnule! Că baza mea asta este. Şi am început prin a fi profesor la Lazăr, am ţinut locul la limba franceză lui Lefteriu, un profesor foarte bun. Care s-a îmbolnăvit foarte grav, şi un an de zile a lipsit. Şi pe urmă am trecut prin alte filiere. Dar viaţa - pentru generaţia mea la toţi, nu numai mie - a fost foarte nesigură. Foarte nesigură!

- Spuneţi-mi, în legătură cu gruparea Criterion[lix]...

- Păi, am fost chemaţi şi acolo, dar nu ne-am dus. Aia o conducea Petru Comarnescu[lx]. Petru Comarnescu avea o calitate bună, adică era de bună credinţă. Nu era un om rău, şi era un om de bună credinţă, şi vrea să facă lucruri frumoase. Am avut nişte cărţi cu dedicaţie de la el. Le-am vândut. /râde/ Că am vândut mai bine de jumătate din bibliotecă, din cauză că m-au scos cu o pensie foarte mică, şi n-aveam nici din ce trăi. Şi m-a luat fiică-mea la rost. Dă o dracului de hărţoage, vinde-le! Ei, n-am vândut eu chiar tot, aşa, dar am vândut şi lucruri foarte bune. Şi aveam şi de la Comarnescu. Şi Kalokogatonul îl aveam. Asta a făcut Râpeanu[lxi] bun. Dar numai la morţi! Fiindcă am văzut o serie întreagă de cărţi apărute la Eminescu, foarte slabe. Însă astea cu George Brătianu[lxii], cu Antoniade[lxiii], cu Rădulescu-Motru[lxiv], Comarnescu, astea au fost lucruri bune. Aici a avut merite. Pe mine mă duce cu vorba de un timp, şi vreau să-i spun, dom`le, aştepţi să mor? Că atunci văd că mă tipăreşti. /râde/ Zice că sunt planificat pentru anul viitor. Cu o carte de filosofia culturii. I-am spus că e mai mult filosofia literaturii. Am nişte studii de literatură asupra poeziei şi asupra prozei, şi pe urmă o sinteză despre Dante şi o sinteză despre Mistral[lxv].

- Nu ştiam că aţi avut şi asemenea preocupări.

- Mistral la Paris m-a îmbolnăvit.

- Mai am multe lucruri să vă întreb. Ascult banda, fac notiţe, şi revin cu întrebările.

- Putem reveni, dacă doriţi.

- Fiindcă în perioada 1925-1940 a fost o perioadă de emulaţie fără precedent şi, din păcate, fără urmări.

- Păi, ştii câte cărţi am tipărit în perioada aia? Treisprezece lucrări! Epuizate toate! Mai din vreo 2-3 câte un exemplar. Ştie lumea că eu am publicat patru volume de poezii? /râde/ Filosofie, şi sociologie, şi... Eram dintre tipii mai complecşi, ca să zic aşa, şi mai enciclopedici.

- Comarnescu în scrisoarea aceea adresată lui Râpeanu şi care este publicată în Kalokagaton vorbeşte foarte mult despre generaţia sa, cea care a ieşit în anii `30 pe piaţa culturală. La fel ca dumneavoastră.

- Cam aşa, da.

- Fiecare se gândeşte probabil la o grupare, o grupare a lui.

- Era totuşi o legătură. De exemplu, eu nu făceam parte din gruparea lui, deşi m-a invitat. Şi pe mine, şi pe Amzăr, şi pe Ionică. Ne-a invitat Comarnescu. Dar nu ne-am dus. Erau nişte lucruri care nu ne conveneau acolo, şi noi nu vream să...

- Ce anume?

- Nu-mi aduc aminte, dar erau lucruri care au fost repudiate de grupul nostru. Şi pe urmă cu Mircea Vulcănescu. Sau cu Mircea Eliade. Eram prieteni toţi. Eram foarte apropiaţi.

- Ar fi interesant să facă cineva o inventariere a grupurilor unei generaţii.

- Da. Constituite pe bază de o mentalitate şi o concepţie. Da. A fost interesant. Dacă mergeau lucrurile cum au mers până în 1944, eram foarte departe. Foarte, foarte departe. Uite, ca să vezi cum se întâmplă... Şi ăştia, comuniştii ştiu nişte lucruri. Nu te tipăreşte! Şi nu-ţi face nimic! Dar, oamenii te uită. Un om ca mine, care a dominat în generaţia şi în perioada aia, o epocă întreagă, dispare. Şi am dispărut. Ca mulţi alţii, foarte mulţi alţii. Cum a apărut cartea asta, a făcut senzaţie. Uite aici sunt 4-5 cărţi cu dedicaţie care mi-au venit, şi care altfel nu-mi veneau, dacă nu apărea cartea. /râde/ Da! Şi cu dedicaţii foarte elogioase, foarte frumoase. Andrei Pleşu[lxvi] spune că m-a descoperit târziu, dar nu-i pare rău, pentru că atunci când m-a descoperit şi-a dat seama că sunt unul din maeştrii generaţiei lor. Şi Anton Dumitriu[lxvii], şi un romancier, şi Şora[lxviii]... Şora mă ştie: „Lui Bernea cu veche şi afectuoasă admiraţie". Îl ştii pe Şora? A fost director la Minerva. Vezi, astea eu le-am primit numai din cauză că a apărut cartea aia.

- A, şi Nedelciu[lxix]... E foarte bun, e o mare speranţă a generaţiei sale.

- Aşa spui şi dumneata? La fel şi feciorul meu. Feciorul meu spune despre el, tată, ai să vezi că ăsta...

- Şi-l văd aici pe Anton Dumitriu, marele democrat şi logician... Ştiţi că a avut o revistă Democraţia...

- El a fost tătărăscian, domule. Asta e alura lui politică. Tătărăscian... Uite, ăsta e băiatul acela care spunea că i s-au tăiat... Din Ţara Oltului a citat el nişte lucruri. Lucruri care nu se făceau în sociologie, la noi nu se făceau, şi i s-a dat afară, şi a fost foarte supărat. Ştii ce muncă e aici? Imensă! Aici sunt 370 şi ceva de persoane. Uite, asta este dată afară. Felul în care oamenii sunt aşezaţi la masă la nuntă.

- Păi asta e foarte important!

- E foarte important, sigur că da. Le-a dat afară. Va să zică ai părere bună despre Nedelciu?

- Cum să nu!

- Şi feciorul meu are părere bună. Când m-a văzut, mi-a dat o carte. La un capitol e un moto din lucrarea mea. Aleteea asta e interesantă. Eu n-am citit-o, dar n-am îndrăznit să-i spun colegului meu de clasă - că ăsta mi-e coleg de clasă, singurul coleg de clasă care s-a ridicat.

- Anton Dumitriu?

- Alături de mine e singurul care s-a ridicat. Ăilalţii s-au pierdut toţi. Nu ştiu dacă el ştie sau ba, şi n-am vrut să-i spun, să nu-l jignesc... Nu ştiu dacă el cunoaşte studiul ăsta al lui Heidegger. Sau a făcut fără să-l cunoască.

- Domnule Bernea, cred că pentru astăzi a fost destul.

- Sigur, dacă mai ai altceva...

- Păi, eu mai am!

- Ne mai vedem. Sunt multe lucruri de spus. Sunt foarte multe lucruri de spus.

- Mă interesează multe amănunte, ideea mea fiind să fac o sociologie a sociologiei româneşti, în speţă a celei din Bucureşti.

- Nu ştiu cine e acela care m-a întrebat la telefon, mi-a cerut nişte date, şi a spus dacă m-a văzut nu ştiu cine, un nume pe care eu nu-l cunosc. Şi care se ocupă de istoria sociologiei româneşti.

- În primul rând se ocupă Ştefan Costea[lxx] de la Sociologie.

- Cred că de acolo e plecată chestia. Că la telefon mi-a pus nişte întrebări în legătură cu istoria sociologiei şi activitatea mea sociologică. Nenorocirea asta e... Că dacă te-ar tipări... Că acum vine cu alte chestii care nu-mi convin deloc. Eu am prins puţină viaţă acum, că cartea a avut foarte mare succes. Şi având foarte mare succes, i-a stimulat şi pe editori. Că s-a auzit treaba asta. De când a apărut cartea, mă salută la Cartea Românească acolo /râde/ de la distanţă. Dar, şi la alte edituri.

- Aţi început să spuneţi că sunt lucruri care nu vă convin acum.

- Ce?

- În legătură cu publicare.

- Nu ştiu ce am vrut să spun... Eu ştiu ce lucrări am, şi ştiu că sunt foarte personale. Şi nu mă repet deloc. Şi nu-l repet nici pe Gusti, nici pe Andrei[lxxi], nici pe Brăileanu[lxxii], nici pe nimeni dintre sociologii români. Fac lucruri complet noi. Cine a scris la noi un studiu despre... ai văzut al treilea studiu din Trilogia sociologică... Originile tehnicii şi procesului inteligenţei. Or, nu există la noi aşa ceva. Şi mai sunt... Multe din studiile mele sunt complet noi. Am şi ceva filosofie. Filosofia o mai las niţel, pentru că pătrunde mai greu. Sociologia pătrunde mai uşor. Şi acum o să vedem. O să fac una, verbal angajată. Să vedem cu astalaltă, să stau de vorbă cu Răzvan Theodorescu, că i-a picat lui cu tronc Civilizaţia română sătească. Şi ce am acum e mult mai bun decât ce a citit el. Aia a apărut la „Scrisul Românesc" în `42. Şi a spus, domnule, e lucrare unică, trebuie să retipăreşti!

- La Ministerul de Externe aţi avut timp să lucraţi sociologie?

- Da, sigur. Sigur că da.

- Nu aţi fost în serviciu extern.

- Nu. Nu m-au trimes. Urma, era în discuţie, dar a venit toată chestia asta, s-a răsturnat... Pentru că dacă mergeam pe diplomaţii vechi, ăia m-ar fi trimis, ăia mă susţineau. Şi sigur că în primul rând erau nişte bani foarte grei care-ţi veneau. Se plătea fantastic în corpul diplomatic, foarte greu. Şi n-am mai apucat. Şi în loc de şef de misiune în străinătate /râde/ am ajuns pe stradă. M-au dat afară.

- Şi din ce aţi trăit în perioada aceea?

- Vai de mine, câte am făcut! Mi-am dus şi familia la ţară... Necazuri foarte mari. Şi acum mă pasc unele lucruri, dar nu direct pe mine. Necazurile parcă vin aşa, parcă te încercuiesc. Am o soră de 85 de ani. Care a făcut o formă de senilitate, care a început să ia forme de demenţă. O femeie care a fost foarte frumoasă şi foarte deşteaptă. A fost directoarea şcolii normale de fete din Brăila. Şi a scos 3500 de învăţătoare în viaţa ei. Asta e una. Acum am auzit că merge prost. Şi-a tăiat hainele, domnule, cu foarfeca. Am înnebunit când am auzit treaba asta. Trebuie să mă duc să o văd. O altă soră, cea mai mică, fată foarte deşteaptă şi foarte plăcută, şi foarte frumoasă, a făcut infarct. E internată acum la spital.

- Aici la Bucureşti, sau la Brăila?

- Aici, e bucureşteancă, e soţia unui fost tenor la Operă. Acela a cam îmbolnăvit-o. Cam zăpăcit. Şi a treia chestie este fata mea. A doua fată a mea.

- Nu s-a rezolvat cu serviciul?

- Nu, încă nu. Foarte, foarte greu. Şi e foarte capabilă. Dar ştii cum? S-a prăbuşit pur şi simplu. Dintr-o situaţie excepţional de bună a ajuns într-o situaţie îngrozitoare. Uite, sunt încercuit de două surori şi un copil al meu. Şi n-am ce face. Uite ce a făcut bărbatul ei, a fost de o naivitate fantastică. E vinovată! Bărbatul său acela e fugar! Membru de partid marcant, a ţinut cursuri pe la partid, şi a fugit! S-a întâlnit cu o amantă pe care o avea de aici, la Roma, şi de acolo s-a dus la Paris. Şi nu-i spune fiicei mele, dragă, noi trebuie să ne despărţim... Că ce a făcut el, e o crimă. Ştii ce salariu a avut această fată? 5800! Era şefă de secţie la Consiliul Apelor. A fost şefa bărbatului ei. Şi casă splendidă, maşină... Nimic, domnule! E pe drumuri completamente, n-are din ce trăi. S-a dus acolo, la el. Să facă întregire de familie. Şi acela când a văzut-o în Gare de l`Est la Paris, i-a zis, de ce ai venit? Auzi? Auzi, cap de om! Soţia legală a lui! N-a putut dobitocul dracului dacă ţinea la jigodia aia de fată - cred că şi pe aia o s-o nenorocească - să fi spus. Şi ea rămânea aici, şi avea o situaţie excepţional de bună aici. Şi acum ăştia o freacă. E o tragedie întreagă, să ştii. Şi ea n-a făcut săraca decât atât. A fost proastă, nu şi-a dat seama că acela e o jigodie. Ce a făcut el, e o crimă. Şi eu sunt foarte... De-aia am fost aşa de refractar la remarci... Sunt foarte supărat. Eu n-aveam nevoie la vârsta mea, după ce am trăit eu, să mai am asemenea lucruri pe cap. Acum aş mai vrea să apuc să-mi termin nişte lucrări pe care le am începute... Şi nu mai sunt capabil din cauza tuturor necazurilor astea care au venit peste mine.

- Am să vă mai caut zilele astea. Dacă mai aveţi fotografii, eu le-aş copia. S-ar putea?

- Poţi să faci măriri?

- Sigur că da.

- Păi uite, vezi dumneata, asta-s case din Moldova.

- Mă interesează cele din cercetare.

- A, din cercetare. Da, uite, asta m-ar interesa mărită. Fiindcă stau cam slab la sectorul „aşezări". În alte sectoare sunt foarte bogat.

- De ce dimensiuni să fie?

- Dacă e 13/18 e bine. Aşa merg, mici aşa nu merg. Pentru că asta ştii ce este? Să-ţi spun. Uite, aicia Dunăre a făcut o porcărie a lui. Ăsta este un album, domnule, etnografic, cu 370 de fotografii şi cu studiu introductiv. Şi mi l-a respins de două ori. Domnul Modest Morariu[lxxiii]. Zicând, a, dar are caracter ştiinţific, deşi avea o parte cu artă populară destul de mare. Şi i-a supărat că am băgat cam multe biserici maramureşene. Lasă, dom`le, dumneata ai tipărit album întreg de icoane pe sticlă, şi îmi faci mie pentru 5-6 fotografii cu...

* Bernea, Ernest (1905-1990), filosof, etnopsiholog, sociolog şi antropogeograf. Participă începând din 1928 la cercetările monografice de teren şi ia parte activitatea Institutului Social Român. Din 1935 se desprinde de Şcoala gustiană, şi împreună cu Ion Ionică, D. Amzăr şi I. Samarineanu constituie un grup disident din ce în ce mai polemic faţă de monografism, care în 1935 editează publicaţia „Rânduiala". Prin interpretări şi teoretizări ale dimensiunilor temporale şi spaţiale în reprezentările populare a contribuit la apropierea studiilor etnologice şi etnopsihologice de cercetarea sociologică. În calitate de colaborator al profesorului Simion Mehedinţi la catedra de antropogeografie, susţine primul curs de etnologie din România (1935-1940). Este director în Ministerul Informaţiilor şi director de studii în Ministerul Afacerilor Externe. După rebeliunea legionară este internat la Târgu Jiu. După război este condamnat la închisoare în mai multe rânduri. Înainte de pensionare a lucrat la Institutul de Etnografie şi Folclor din Bucureşti.

[i] Iorga, Nicolae (1871-1940), istoric, scriitor, publicist şi om politic, profesor universitar la Bucureşti, academician. Cofondator al Institutului de Studii Sud-Est-Europene (1914); director la Şcoala Română din Paris. A editat şi condus mai multe publicaţii (Sămănătorul, Neamul Românesc, Floarea Darurilor, Revista istorică. Autor a numeroase volume de izvoare, documente, monografii, sinteze (aprox. 16 000 titluri). A organizat primul congres de bizantologie (1922). Deputat în Parlament (1907-1940), preşedinte al primului parlament al României reîntregite (1918); prim-ministru (1931-1932). Asasinat de legionari.

[ii] Banu, Gheorghe (1889-1957), medic pediatru, fiziolog, sociolog, lucrează în cadrul serviciului sanitar al capitalei, şeful secţiei de igienă socială a Institutului de Igienă şi Sănătate Publică din Bucureşti. Membru în Partidul Naţional Agrar, apoi în Partidul Naţional Creştin. Ministrul sănătăţii (1937-1938), director general al Serviciului Social din cadrul ministerului. Profesor de medicină socială la Facultatea de Medicină din Bucureşti (1942-1948). În Şcoala monografică a lui Gusti dezvoltă monografiile unor probleme ca alimentaţia poporului român, bolile sociale, situaţia sanitară şi igienică a populaţiei rurale.

[iii] Este vorba de Muzeul Satului din Bucureşti, întemeiat de Dimitrie Gusti în anul 1936. În 1986 s-au sărbătorit 50 de ani de la înfiinţare.

[iv] Vezi convorbirea inclusă în prezentul volum.

[v] Stahl, Henri H. (1901-1991), sociolog, istoric, jurist, academician, cel mai important colaborator al profesorului Dimitrie Gusti, profesor de sociologie la Universitatea din Bucureşti până la desfiinţarea disciplinei în 1948. Participant de marcă la reînfiinţarea predării şi cercetării sociologice după 1965. A avut un rol determinant în elaborarea metodologiei cercetărilor monografice de teren. A participat la aproape toate campaniile monografice ale Şcolii, fiind în 1939 autorul primei monografii complete, cea a Nerejului. Este întemeietorul sociologiei istorice româneşti. De asemenea, este primul în România care a utilizat statistica şi metoda arheologiei istorice în cercetarea istorică. A propus o nouă periodizare a istoriei românilor.

[vi] Brăiloiu, Constantin (1893-1958), etnomuzicolog, folclorist şi compozitor, profesor la Conservatorul din Bucureşti, întemeietor al Arhivei de Folclor a Societăţii Compozitorilor Români din Bucureşti şi al Arhivelor Internaţionale de Muzică populară din Geneva. Consilier la Fundaţia Culturală Regală „Principele Carol". Membru corespondent al Academiei Române.

[vii] Vezi convorbirea inclusă în prezentul volum.

[viii] Vulcănescu, Mircea (1904-1952), filosof, economist, sociolog, membru fondator al Şcolii Sociologice de la Bucureşti, a adus contribuţii importante la definitivarea teoriei monografiilor sociologice. Asistent al profesorului Dimitrie Gusti la Universitatea din Bucureşti, subsecretar de stat la ministerul de finanţe în guvernul Antonescu. A fost membru al Secţiei de monografie al Institutului Social Român (1929), participând la cercetările monografice din Goicea Mare, Fundul Moldovei, Drăguş, Runcu, Cornova. A participat la elaborarea Enciclopediei României. A realizat importante studii sociologice şi economice privind gospodăria ţărănească şi satul românesc. A adus contribuţii originale la istoria sociologiei, la istoria filosofiei, filosofia religiei şi filosofia culturii româneşti. A murit în închisoarea Aiud.

[ix] Rainer, Francisc Iosif dr. (1874-1944). Medic, anatomist şi antropolog, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti, cercetări de paleoantropologie şi antropologie istorică. A identificat caracterele antropologice ale populaţiei montane din România. A organizat Institutul de Antropologie şi Societatea de Anatomie din Bucureşti. Membru de onoare al Academiei Române.

[x] Este vorba de faimoasa represiune împotriva intelectualilor, când sub pretextul participării la „meditaţia transcendentală" au fost desfiinţate catedre şi institute de psihologie, şi s-au luat măsuri administrative drastice împotriva participanţilor.

[xi] Vezi convorbirea inclusă în prezentul volum.

[xii] Costa-Foru, Xenia (1902-1983), sociolog, colaborator al profesorului Dimitrie Gusti încă de la campania monografică din 1927, specializată în social work în Germania şi SUA. A fost cofondatoare, profesoară şi directoare (din 1935) la Şcoala Superioară de Asistenţă Socială din 1929 până la desfiinţare în 1950. În cadrul secţiei de monografie a Institutului Social Român este conducătoarea echipei de cercetări monografice asupra familiei, participând la campaniile de la Nerej, Fundul Moldovei, Drăguş, Runcu şi Cornova. Între 1929-1931, în cadrul Şcolii Superioare de Asistenţă Socială extinde investigaţiile şi asupra mediului urban (cartierul Tei din Bucureşti). Lucrarea ei Cercetarea monografică a familiei este considerată cea mai sistematică lucrare consacrată cercetărilor asupra familiei în cadrul Şcolii sociologice de la Bucureşti.

[xiii] Herseni, Traian (1907-1980), sociolog, antropolog, colaborator apropiat al lui Dimitrie Gusti, asistent, apoi conferenţiar de sociologie rurală la Universitatea din Bucureşti şi la Universitatea din Cluj. În toamna lui 1940 este secretar general la ministerul instrucţiunii publice din guvernul legionar, întemniţat între 1951-1956, după care devine cercetător la institutele Academiei. A fost cel mai prolific autor al Şcolii sociologice de la Bucureşti. A participat la monografii începând cu cea din Nerej. A condus echipa monografică de la Drăguş, şi a realizat monografierea sumară a satelor din regiune. Este unul dintre iniţiatorii monografiilor sociologice regionale în România. A elaborat o istorie a sociologiei româneşti.

[xiv] Vezi convorbirea inclusă în volum.

[xv] Şandru, Dumitru (1907-1972), filolog şi etnofolclorist, profesor la Universitatea din Craiova. A realizat cercetări cu caracter monografic în zona Mărginimea Sibiului (1931-1934), în Ţara Moţilor, Bihor şi Năsăud. Autorul unei monografii despre mocanii din Dobrogea (1946).

[xvi] Frunzetti, Ion (1918-1985), poet, istoric şi critic de artă. Studii despre fenomenul plastic românesc. Monografii.

[xvii] Amzăr, Dumitru C. (1906-1999), scriitor şi publicist, licenţiat în litere şi filosofie la Bucureşti, discipol al lui Nae Ionescu. În 1940 a fost acreditat ca secretar de presă şi ataşat cultural la legaţia României de la Berlin. După 23 august 1944 a refuzat să revină în ţară şi s-a stabilit mai întâi la München, apoi la Wiesbaden, unde a lucrat ca profesor.

[xviii] Ionică, Ion (1907-1944), etnosociolog, participant la monografiile conduse de Gusti din 1928. În 1935, împreună cu alţi monografişti, formează gruparea şi revista de dreapta Rânduiala. Arhiva de gând şi faptă românească, părăsind şcoala gustiană. Cea mai importantă contribuţie a sa o reprezintă monografia Dealul Mohului. Ceremonia agrară a cununii în Ţara Oltului (1943 ).

[xix] Constantinescu, Nicolae (n.1941), etnolog, folclorist, specialist în folclor literar, în 1986 a publicat volumul Lectura textului folcloric.

[xx] Densuşianu, Ovid (1873-1938), filolog, lingvist, folclorist, istoric literar şi poet, profesor universitar la Bucureşti, academician. A întemeiat şi condus revistele „Viaţa nouă" şi „Grai şi suflet". Creatorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, autorul celei dintâi istorii a limbii române; unul dintre întemeietorii istoriei literare române moderne; personalitate marcantă a folcloristicii româneşti.

[xxi] Samarineanu, Ion, poet, ziarist, a participat la campaniile monografice începând din 1928, a făcut parte din grupul disident de la „Rânduiala".

[xxii] Argintescu-Amza, Nicolae (1904-1973), critic de artă, autor, împreună cu P. Sterian al filmului sociologic Drăguş.

[xxiii] Eliade, Mircea (1907-1986), istoric al religiilor, filosof şi scriitor român, stabilit în Franţa (1945-1956), apoi în SUA (din 1956), profesor la Universitatea din Chicago, academician.

[xxiv] Cândea, Virgil (n. 1927), istoric al culturii, profesor universitar la Bucureşti, şi profesor invitat la Geneva, Beirut, Strasbourg, Roma. Cercetări asupra culturilor sud-est europene, asupra conceptului de umanism în cultura românească medievală.

[xxv] Problema calendarului în satul Cornova-Orheiu, în „Arhiva pentru Ştiinţa şi Reforma Socială, an I., 1932.

[xxvi] Ralea, Mihai (1896-1964), sociolog, psiholog, eseist şi om politic, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. Director al revistei „Viaţa românească" (din 1933). A susţinut concepţia unei democraţii „sociale" ca sinteză a libertăţilor individuale şi solidarităţii sociale. Studii de antropologie filosofică, psihologie, eseuri şi articole de critică literară. Membru în conducerea Partidului Naţional Ţărănesc, apoi apropiat de comunişti. De mai multe ori ministru între 1938-1946, ambasador în SUA. Academician.

[xxvii] Timpul la ţăranul român. Contribuţii la problema timpului în religie şi magie, Bucureşti, 1942

[xxviii] Conea, Ion (1902-1974), profesor de geografie la Universitatea din Bucureşti, cu preocupări de antropogeografie şi geografie istorică, a coordonat în cadrul Şcolii sociologice de la Bucureşti monografia în 2 volume Clopotiva, un sat din Haţeg. A participat, de asemenea, la campaniile monografice din Runcu şi Şanţ.

[xxix] Caramelea, Vasile V. I. (1915-1994), sociolog, antropolog social şi cultural, publicist, membru al Şcolii sociologice de la Bucureşti şi al Institutului Social Român, participă la campanie sociologică regională, condusă de Traian Herseni, în Ţara Oltului. Din 1964 este şeful secţiei de antropologie socială şi culturală a Centrului de Cercetări Antropologice al Academiei Române şi, din 1972, titularul cursului de antropologie socială şi culturală de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti.

[xxx] Dunăre, Nicolae (1916-1987), sociolog, etnolog format în şcoala monografiei sociologice, a participat la cercetarea din plasa Dâmbovnic din 1939, cercetător la institutele de specialitate din Cluj şi Bucureşti.

[xxxi] Mauss, Marcel (1872-1950), sociolog şi antropolog francez, membru marcant al şolii lui Durkheim. Pe baza cercetărilor efectuate în Polinezia, Melanezia şi la triburile de indieni nord-americani a studiat conexiunile dintre schimburile considerate în sens economic şi structura societăţii.

[xxxii] Rădulescu-Pogoneanu, Ion (1870-1945), profesor de sociologie şi pedagogie la Universitatea din Bucureşti.

[xxxiii] Rădulescu-Pogoneanu, Victor (Pichi) (1910-1953), licenţiat în drept, diplomat de carieră, participant începând din 1929 la campaniile monografice. A fost întemniţat la Sighet.

[xxxiv] Maiorescu, Titu (1840-1917), critic, teoretician literar şi om politic. Profesor universitar de istorie, filosofie şi logică la Iaşi şi la Bucureşti. În mai multe rânduri ministru în cabinete conservatoare şi prim-ministru (1912-1914). Mentor al societăţii Junimea. Membru fondator al Societăţii Academice Române.

[xxxv] Ionescu, Nae (1890-1940), logician, filosof şi publicist, profesor universitar în Bucureşti, exponent al trăirismului.

[xxxvi] Mehedinţi, Simion (1869-1962), geograf, teoretician al culturii şi pedagog, profesor universitar la Bucureşti, academician. Fondatorul unei şcoli de geografie în România începutului de secol XX.

[xxxvii] Golopenţia, Anton (1909-1951), sociolog, statistician, colaborator apropiat al profesorului Dimitrie Gusti, fiind şeful său de cabinet în perioada în care a fost ministru, asistent onorific, redactor al revistei „Sociologie Românească", inspector la Fundaţia Regală „Principele Carol". A fost director al Oficiului de Studii, apoi general delegat la Institutul Central de Statistică. A participat la cercetările monografice de la Runcu şi Cornova, a condus, împreună cu dr. Dumitru C. Georgescu ancheta sociologică a celor 60 de sate. În anii 1942-43 a condus anchetele etnosociologice în aşezările româneşti de dincolo de Bug A murit în închisoarea Jilava.

[xxxviii] Pârvan, Vasile (1882-1927), istoric şi arheolog, profesor universitar la Cluj şi Bucureşti. Unul dintre primii specialişti în istoria comunei primitive şi a civilizaţiei greco-romane. întemeietorul Şcolii române din Roma pentru perfecţionarea tinerilor arheologi şi istorici. A contribuit la crearea noii şcoli româneşti de arheologie. Academician.

[xxxix] Geană, Gheorghiţă (n. 1942), antropolog, doctor în filozofie (1977) al Universităţii din Bucureşti, specialitatea antropologie socială şi culturală.

[xl] Vlăduţiu, Ion, etnograf şi folclorist, autor al lucrării Etnografia românească, Bucureşti, Editura Ştiinţifică, 1973.

[xli] Vulcănescu, Romulus (n. 1912-1999); etnograf şi scriitor român. A editat şi condus mai multe periodice, printre care „Cercetări folclorice" (1946). Studii de mitologie şi etnologie românească, studii şi articole de estetică, de critică literară şi teatrală. Membru de onoare al Academiei Române.

[xlii] Dumitrescu-Buşulenga, Zoe (n. 1920), istoric literar, profesor universitar la Bucureşti. Autoare de monografii, studii comparatiste şi sinteze. Academician.

[xliii] Theodorescu, Răzvan (n. 1939), critic şi istoric de artă, profesor universitar la Bucureşti. Contribuţii la studierea artei vechi româneşti şi a artei medievale sud-est europene. Membru corespondent al Academiei.

[xliv] Căprariu, Alexandru (1929-1988), poet şi critic literar, autor de eseuri, director la editura Dacia.

[xlv] Bernea, Horea (1938-2000), reprezentant de seamă al artelor plastice româneşti, a întemeiat şi a condus Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti, în cadrul căruia lucrează un colectiv cu structura multidisciplinară, formată din etnografi, folclorişti, antropologi, istorici.

[xlvi] Butură, Valeriu (1910-1989), etnolog, geograf. Etnobotanist la Grădina Botanică din Cluj (1937-1939), cercetător la ICS din Bucureşti, conferenţiar de geografie economică la Universitatea din Cluj (1946-1952), director la Muzeul Etnografic al Transilvaniei (1968-1970). A participat la cercetarea monografică de la Nerej (1938).

[xlvii] Ornea, Zigu (1930-2001), critic şi istoric literar, preocupat de studiul curentelor şi mişcărilor de idei literare. Autorul unor volume dedicate sămănătorismul, junimismului, extremei drepte româneşti.

[xlviii] Dobrogeanu-Gherea, Constantin (1855-1920), sociolog şi critic literar. Unul din organizatorii şi teoreticienii mişcării socialiste din România, propagator al ideilor marxiste. În gândirea critică românească a ilustrat direcţia sociologică, şi a opus esteticii maioresciene o concepţie deterministă şi tezistă asupra operei de artă. Membru de onoare al Academiei Române.

[xlix] Brătescu, Constantin, (1882-1945), geograf, profesor universitar la Cernăuţi şi Bucureşti, a susţinut concepţia geografiei regionale complexe. Membru corespondent al Academiei Române.

[l] Mihăilescu, Vintilă (1890-1978), geograf, sociogeograf, profesor universitar la Bucureşti. A pus bazele geografiei aşezărilor urbane şi rurale, a iniţiat studiile de regionare geografică şi a participat la organizarea cercetărilor de geografie aplicată în România. Academician.

[li] Iordan, Iorgu (1888-1986), lingvist şi filolog, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. Fondator şi director al Institutului de Filologie Română „Alexandru Philippide" şi al „Buletinului" acestui institut; director al Institutului de Lingvistică din Bucureşti. Membru fondator (1961) şi preşedinte al Societăţii Române de Lingvistică Romanică. Membru al unor academii şi societăţi ştiinţifice străine. Academician.

[lii] Dima, Alexandru (1905-1979), istoric şi critic literar, estetician, etnolog, profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. A condus Centrul de Lingvistică, Istorie Literară şi Folclor din Iaşi şi Institutul de Teorie şi Istorie Literară „G. Călinescu" din Bucureşti. Lucrări de estetică şi filosofia culturii. A participat la cercetările monografice din satul Drăguş, studiind manifestările spirituale. Membru corespondent al Academiei Române.

[liii] Wald, Henri (1920-2002), filosof român. Contribuţii la epistemologie, logică şi semantică.

[liv] Crainic, Nichifor (pseudonim al lui Ion Dobre; 1889-1972), poet şi eseist, studii de specialitate în filosofie şi teologie la Viena. Director al revistei „Gândirea" (1928-1944). Principalul teoretician al ortodoxismului autohton. A fost închis din motive politice, între 1947 şi 1962, la Aiud. Academician.

[lv] Constantinescu, Mac (Mihail Filip Constantinescu; 1900-1979), sculptor, grafician, decorator şi scenograf, profesor universitar la Bucureşti.

[lvi] Dictatura regală a fost decretată la 10 februarie 1938.

[lvii] Tătărăscu, Gheorghe (1886-1957), om politic, unul dintre conducătorii Partidului Naţional Liberal şi lider al grupării "tinerilor liberali". De mai multe ori ministru şi prim-ministru (1934-1937, 1939-1940). Vicepreşedinte şi ministru de externe (1945-1947) în guvernul lui Petru Groza. Membru de onoare al Academiei.

[lviii] Pauker, Ana (1893-1960), om politic, membră în Partidul Comunist din 1921. Din sept. 1944 a devenit una dintre personalităţile marcante ale Partidului Comunist, ministru de externe între 1947-1952. Eliminată din viaţa politică, sub acuzaţia de deviaţionism, în lupta pentru putere cu Gh. Gheorghiu-Dej (1952).

[lix] Asociaţie culturală de dezbateri, iniţiată de Petru Comarnescu. A scos în 1934-1935 revista cu acelaşi nume, având subtitlul Revistă de arte, litere şi filosofie.

[lx] Comarnescu, Petru (1905-1970), eseist şi critic de artă, iniţiator al grupării Criterion.

[lxi] Râpeanu, Valeriu (n.1931), critic şi istoric literar, editor, fost director al editurii Eminescu.

[lxii] Brătianu, Gheorghe I. (1898-1953), istoric şi om politic, fiu al lui I.C. Brătianu. Profesor universitar la Iaşi şi Bucureşti. Cercetări asupra istoriei naţionale române, studii în domeniul istoriei economice şi sociale a Bizanţului. În 1930 a creat o disidenţă a PNL. Închis (1948) la Sighet. Membru al unor societăţi şi academii străine. Academician.

[lxiii] Antoniade, Constantin (1880-1954), filosof, critic al teoriei kantiene şi postkantiene a cunoaşterii.

[lxiv] Rădulescu-Motru, C-tin (1868-1957), profesor universitar, membru al Academiei Române. Licenţiat în drept, doctor în filosofie, abilitat docent în psihologie, estetică şi istoria filosofiei. Deputat şi senator naţional-ţărănist. Preşedinte al Academiei Române (1938-1940).

[lxv] Mistral, Frédéric (1830-1914), scriitor de limbă provensală, autorul unor poeme de substanţă mistică şi folclorică. Premiul Nobel pentru literatură în 1904, împreună cu economistul şi scriitorul spaniol J. Echegaray.

[lxvi] Pleşu, Andrei Gabriel, (n.1950), istoric al artei, filosof, profesor universitar, publicist, fondator al revistei „Dilema", fondator şi rector al colegiului Noua Europa.

[lxvii] Dumitriu, Anton (1905-1992), filosof şi logician, profesor universitar la Bucureşti. Valorifică tradiţiile filosofice greco-latine, îndeosebi ontologia aristotelică. Preocupări pentru fundamentarea filosofică a epistemologiei, pentru paradoxele logico-matematice şi logicile polivalente.

[lxviii] Şora, Mihai (n.1910) scriitor, filosof, eseist, autorul volumelor Du dialogue interieur, 1947; Sarea pământului, 1978; A fi, a face, a avea, 1985; Eu şi tu şi el şi ea... sau dialogul generalizat, 1990.

[lxix] Nedelciu, Mircea (1950-1999), romancier optzecist.

[lxx] Costea, Ştefan (n. 1930), sociolog, profesor de istoria sociologiei la Universitatea Spiru Haret din Bucureşti, şeful Departamentului de Istoria Sociologiei la Institutul de Sociologie al Academiei Române.

[lxxi] Andrei, Petre (1891-1940) sociolog, filosof şi om politic, profesor universitar la Iaşi. Ministru în câteva rânduri, reprezentant al aripii de stânga a Partidului Naţional Ţărănesc. Contribuţii în axiologie, etică şi sociologia cunoaşterii (Filosofia valorii, Problema fericirii, Sociologie generală, Die soziologische Auffassung der Erkenntnis) Membru post-mortem al Academiei Române.

[lxxii] Brăileanu, Traian (1882-1947), filosof, etician, sociolog şi publicist, profesor universitar la Cernăuţi. Ministru al educaţiei naţionale, cultelor şi artelor (sept. 1940-ian. 1941). Moare în închisoarea de la Aiud.

[lxxiii] Morariu, Modest (1929-1988), istoric literar, editor, director de editură.

Sursa: http://www.cooperativag.ro/ernest-bernea-eu-eram-mai-putin-naist-decat-altii/